(Video) Filat: După ce vom adopta o nouă Constituție, nu va mai fi nevoie să dizolvăm Parlamentul
Vlad Filat, primul ministru al R. M. Foto: UNIMEDIA
Vlad Filat despre modificarea Constituției
„În cadrul Constituţiei actuale avem reglementări concrete, care prevăd
obligativitatea dizolvării Parlamentului dacă acesta nu a ales
preşedintele statului. În cazul care apare o nouă Constituţie, apar
şi noi reglementări - deci o nouă situaţie. Noi avem o situaţie când
putem evita alegerile anticipate”. Declaraţia a fost făcută de către
premierul Vlad Filat, azi 10 martie.
Prim-Ministrul a menţionat că decizia la care au ajuns liderii Alianţei
pentru Integrare Europeană a fost luată prin discuţii, dialog,
ajungând, în cele din urmă, la un compromis.
Făcând referire la declaraţiie Ministrului Justiţiei, Alexandru Tănase, precum că textul noii Constituţii trebuie semnat de către toţi deputaţii din Parlament, premierul a specificat că „în condiţiile când AIE are deja o decizie privind reforma constituţională nu mai este nevoie să convingem toţi deputaţii, dar majoritatea cetăţenilor, care vor trebui să asigure prin vot adoptarea noii Constituţii”.
Potrivit sursei, cetăţenii vor fi informaţi şi consultaţi cu privire la conţinutul noii Legi Supreme, iar toate ajustările normelor, care vor fi făcute, vor fi legiferate de către organele internaţionale competente.
UNIMEDIA aminteşte că în seara zilei de ieri, 9 martie, liderii AIE au decis adoptarea unei noi Contituţii prin referendum care va avea loc până la 16 iunie.
ce poate fi mai democratic decât un referendum?
așteptăm din degetul lui petrenco declarații precum că este antidemocratic să eviți alegerile anticipate în fiecare an. sugele atent. (declarațiile (din deget))
De acord, Gavril. Imi poate cineva spune, de ce oare
la stirea cu "fostii functionari ai internelor Papuc
si Botnari" nu este posibil de postat mesaje?
sunteti niste lasi, sunteti slabi si asta sa vazut de la inceput. gata sa vindut bucata de pamint (moldova) cacaciosilor de americani cu nato lor, transnistria nu va fi niciodata a nostra macar si razboi sa fie.
cit costa un referendum vreo 6 milioane $.
ial bai filea pe nanashto sturza si bateti calu in romanai voastra si nu aveti ce cata aici
Nu vă mai legaţi voi toţi de Filat. El cel mai puţin a dorit evitarea alegerilor (de altfel, anume din acestă cauză eu cred că anticipatele vor fi cel tîrziu la toamnă) deoarece, la anticipate rascladul ar fi f30 l25 v40 g5. Cît despre guvernat îl aranjează dor 2 variante:
1. Alegeri cît mai degrabă, pînă cînd lumea nu s-a dumirit şi e aburită, plus desecretizare, plus "urmările guvernării comuniste de 8 ani" etc.etc.
2. Guvernare 4 ani în speranţa că lumea se va deprinde, economia mondială (deci şi remitenţele) se va restabili şi alligatorul va fi mai indulgent.
Ideile lui Ghimpu nu-l prea aranjează, dar n-are de ales. A fost ameninţat de Ghimpu şi Urechen că Alianţa se destramă. Iar fără susţinerea parlamentului Guvernul pică în 2-3 săptămîni, sau va activa în condiţii insuportabile.
Aşa că vrei nu vrei a fost nevoit să susţină
dupa lege trebuie alegeri vreti voi asta sau nu. de ce va este frica ? chipurile nu aveti bani ? hai aratativa dermocratia shiobenilor, sa ma tineti minte va fi rascoala
...da di si va temeti, neghibilor?!...daca e asa cum cintati voi pe aici, ca la toti le sta in git AIE, asta o sa se vada la referendum...nu o sa iasa NIMENI...iata atunci si hamaie despre rascoala...iar daca noua Constitutie va fi sustinuta cu un 54-60 % din populatie, despre ce racoala NAHER graesti?!
LA VALE CU ALEGERILE ANTICIPATE...daca majoritatea va sustine referendumul, oare asta nu va insemna ca sustin si AIE si vor evitarea alegerilor anticipate...aaaaa, neghiobule?! :)
############################## #########################
########################## ############################
CEL MAI POPULAR JOC STRTEGIC ONLINE . ajuta la dezvoltarea Moldovei !!! Aici poti avea afacerea ta, CUCERI ALTE TARI , poti crea partidul tau , sa fii alesul poporului în Congress si chiar sa devii Presedintele tarii!. Îti oferim o viata alternativa în eRepublik! Accesati pe urmatorul link:
AIE a inceput bine, dupa ce s-a lasat incet inghitita de SISTEM.
Daca e sa fim corecti, pai regulile de joc nu se skimba in timpul jokului. Am trece si peste asa minore mustrari de constiinta, ca in politika tre sa ai obrazu groz, iar fundul si limba bine antrenata.
Totusi, miroase urit perspectiva, daca facem abstractie de Palanca, de Memorandumul cu FMI care nu l-am vazut nici azi public, politica de cadre compromisa, pai problema LIMBII va ingropa Referendumul - orikum nu ai da.......tot o dai in bara.
e gata oare Guvernarea de Referendum, kind nimik nu e clar cu 7 aprilie, se incrimineaza fosta conducere dar nu vad dosare in derulare.....
si cred ca la fel cum si eu multi din populatie vor fi confuzi si manipulati de mesajele diferite aparute in presa:
-DESPRE CE ESTE VORBA??...COMUNICATI CETATENILOR CLAR, SIMPLU SI CUPRINZATOR CARE ESTE INTIATIVA SAU ACTUL CU CARE VENITI??!!!
-ESTE O CONSTITUTIE NOUA SAU UNA VECHE CU SCHIMBARI REVIZUITE??????? (ESTE FOARTE IMPORTANT DE STIUT!!!)
-CIND ZICETI CA E O CONSTITUTIE NOUA CE AVETI IN VEDERE:-O COMPLETA SCHIMBARE A CONSITUTIEI VECHI ADICA 90% A CONSTITUTIEI VECHI SINT INLOCUITE DE LEGI COMPLET NOI?
- SAU DOAR SINT REVEZUITE SI MODIFICATE UNELE ARTICOLE A CONSITUTIEI VECHI SI CIND ADOPTATE SE NUMESTE CONSITUTIA NOUA
CE AVETI IN VEDERE CIND PRONUNTATI CUVINTUL CONSTITUTIE NOUA (CA ACT)
Tanse spune una iar Filat altceva? Oamenii astia nu pot sa se inteleaga inainte de a da declaratii?
Poate ar fi cazul ca Filat sa-l demita pe Tanase din guvern. Tanase pare un fricos. Pe langa declaratia aia cu semnatul de toti deputatii, sa ne amintim ca la justie se doarme daca pana acum nu s-a facut lumina in ce priveste 7 aprilie.
Vedeti reactia comunistilor la propunerea de schimbare a constitutiei.
Eventual invatati de la ei sa nu fiti niste fricosi. Altfel nu aveti sanse sa va mentineti la guvernare.
Explicati clar schimbarile din Constitutie si mai ales nu umblati cu jumatati de masura. Scrieti clar ca limba romana e limba de stat, asa cum s-a spus si in declaratia de independenta. Iar presedintele tarii ar fi cazul sa fie ales prin vot direct...