Tănase: Textul noii Constituţii trebuie semnat de către toţi deputaţii din Parlament
Foto: www.ionbargan.md
„Textul noii Constituţii trebuie semnat de către toţi deputaţii din
Parlament, pentru a da o notă pozitivă şi să ne putem mişca înainte”.
Declaraţia aparţine lui Alexandru Tănase, ministru al Justiţiei,
prim-vicepreşedinte al Partidului Liberal Democrat din Moldova, lansată
în cadrul unei emisiuni la Jurnal TV.
Tănase a mai precizat că AIE ar putea să pregătească textul pentru noua Constituţie, fără a atinge articolele, care se referă la neutralitatea ţării, limba vorbită şi raioane, pentru ca populaţia să susţină iniţiativa.
Prezent la emisiune, Vladimir Ţurcan, preşedintele partidului „Moldova Unită”, a declarat că trebuie să fie delimitate clar atribuţiile şefului statului, ale Guvernului şi Parlamentului pentru a evita pentru viitor conflictele politice.
o prostie. Sa se schimbe constitutia doar cu ce ii doare pe neo-comunistii din pdm dar sa nu se schimbe celelalte articole mult mai sensibile pentru viitorul RM. Si cum sa fie de acord toti deputatii? Inclusiv cei de la comunisti? Utopie. Ca si comunismul, aceasta declaratie e utopie + declaratie subtila de interese.
"Tănase a mai precizat că AIE ar putea să pregătească textul pentru noua Constituţie, fără a atinge articolele, care se referă la neutralitatea ţării, limba vorbită şi raioane, pentru ca populaţia să susţină iniţiativa" - sunt împotriva aceste iniţiative.
- Limba trebuie scrisă ROMÂNA;
- Denumirea de raioane trebuie schimbată urgent;
- Neutralitatea nu ne ajută cu nimic, ba chiar e un mediu propice rămânerii sub influenţă rusească.
Textul noii Constituţii trebuie semnat de către toţi deputaţii din Parlament? - inseamna ca nu scapam de bardac in urmatorii 50 de ani, coMUISTII no sa accepte niciodata o constitutie noua fara alegeri anticipate.
Iarasi ne miscam cu cate jumatate de pas innainte. Imi place faptul ca va fi modificata constitutia, INSA ea trebuie modificata integral si adusa la realitatea zilei. Articolele referitoare la limba, neutralitate, raioane.... si altele care nu corespund realitatii si circumstantelor trebuie modificate. Adica iar sa traim cu minciuna in constitutie, e strigator la cer. Eu zi ca comunistii oricum no sa sustina proectul si atunci de ce sa le lasam aceste articole doar din cauza ca ei nu le vor?
Sunt sigur ca populatia va vota pentru adoptarea noii constitutii chiar daca va fi scris ADEVARUL in ea.
limba - ROMANA
neutralitatea - e o prostie sa fii tara mica inconjurata de puteri economice, militare, ... si sa te faci mic si neutru, clar ca cineva din aceste puteri te va manca, mai devreme sau mai tarziu.
raioanele - nu isi au sensul, toata structura administrativa trebuie schimbata
presedintele - desigur sa fie ales prin vot direct.
Iarasi ne miscam cu cate jumatate de pas innainte. Imi place faptul ca va fi modificata constitutia, INSA ea trebuie modificata integral si adusa la realitatea zilei. Articolele referitoare la limba, neutralitate, raioane.... si altele care nu corespund realitatii si circumstantelor trebuie modificate. Adica iar sa traim cu minciuna in constitutie, e strigator la cer. Eu zi ca comunistii oricum no sa sustina proectul si atunci de ce sa le lasam aceste articole doar din cauza ca ei nu le vor?
Sunt sigur ca populatia va vota pentru adoptarea noii constitutii chiar daca va fi scris ADEVARUL in ea.
limba - ROMANA
neutralitatea - e o prostie sa fii tara mica inconjurata de puteri economice, militare, ... si sa te faci mic si neutru, clar ca cineva din aceste puteri te va manca, mai devreme sau mai tarziu.
raioanele - nu isi au sensul, toata structura administrativa trebuie schimbata
presedintele - desigur sa fie ales prin vot direct.
Iar se umbla cu jumatati de masura, mai voi aveti un pic de minte ca chiar daca ati umbla cu jumatatile de masura cei care vor fi pentru comunisti sau alte mediocritati oricum nu vor veni asa ca alegeti deodata ce trebuie si inteleg chiar si rusii ca limba vorbita pe teritoriul Moldovei e limba Romana. Toate manualele sunt in Romana, rusii vorbesc despre limba Romana dar voi moldoveni tot cu moldoveneasca lui stalin umblati. Mai da nehotariti sunteti. Priviti mai simplu cautati modele noi si vedeti cum au procedat alte tari in situatii asemenea, sa fie si continuitate cu principiile si democratice si inainte. Ce vreti dupa alegeri sa faceti iar dezbateri politice pe seama acelorasi probleme. Daca nu faceti voi aceste lucruri se vor ridica alte partide si vor cere din nou clarificarea lucrurilor si iar feti intra in pana. De dragul acestei tari si binele al tuturor faceti reformele corecte si nu umblati cu cirpeli.
Tanase merge na tipocikah ca nu cumva sai supere pe comunisti,iaca aici AIE da crapaturi si nu-i bine ,ar trebui sa se mai gindeasca inainte de a da cartile!
Ginditiva Dragii nostri ca noi v-am incredintat votul dumneavoastra ca sa ne scapati de Riia comunista ,dar nu ca sa ne-o aduceti iar in pragul casei!!!
Adevarat vorbea Caragiale in "O scrisoare pierduta", si cat de actuale sint scrierile sale..:
"Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele... esenţiale... Din această dilemă nu puteţi ieşi... Am zis!"
AIE trebuie sa aiba grija sa nu faca niste compromisuri mai mari decat sperantele alegatorilor. In fond, din ce am inteles, nu vor modifica nimic in noua Constitutie?
Tanase am deja o antipatie totala fata de dv-ra suteti un fricos, aplecati capu ca saghia sa nu v-il taie dar comii pe la spate o sa va injghebe. Sunte-ti un las, faceti doi pasi inainte si doi inapoi. "playboy hrenov"....
Si Tanase chiar crede ca documentul o sa fie semnat de toti deputatii (inclusiv aia comunisti)!?
Ma asteptam ca cei din AIE sa fie mai curajosi... Altfel risca sa faca jocul comunistilor.
Schimbati articolul referitor la limba ca altfel va faceti de ras. Multi din sustinatorii partidelor liberale nu o sa voteze o noua constitutie in care nu se mentioneaza limba romana iar multi din sustinatorii comunistilor n-o sa voteze cu o initiativa a AIE (indiferent cat de benefica ar fi ea).
Liderii AIE ar fi cazul sa demonstreze curaj si vointa politica - altfel riscati sa nu puteti trece noua constitutie de referendum.
Nu puteti sa spuneti limba romana in campanie electorala si apoi sa va faceti ca ploua...
Dacă nu se schimbă art art 11 şi 13 atunci vai de capul celor care iniţiază astă afacere, că altfel nu pot să-i spun. Odată şi odată trebuie să spunem lucrurilor pe nume: cine suntem şi ce vrem. Cred că este nu altceva decât dorinţa de a se menţine la putere. Dar o să vedem ce se va propune, apoi...
Totul la timpul sau, sustin aceasta hotarare populatia din moldova este mult prea proasta, trebuie luata cu atentie initial sa fie ales presedinte astfel criza politica depasita. Iar dupa asta se poate trece si la celelalte probleme una cate una, mediatizate bine, rugumate si explicate ca la prosti ca la noi altfel nu se poate. Bravo , ati adoptat o decizie corecta si gandita.
Oare de ce nu vor sa modifice macar limba in constitutie doar au toate argumentele posibile, chiar si ei au afirmat ca vorbesc limba romana?
O fi din cauza ca le este frica sau ca sunt multi prostalai in RM care se lasa indobitociti de propaganda sovietica.
Multa imbecilitate in RM , pacat ca din cauza lor sufera si romanii basarabeni, a unor imbecili care nu vor sa puna mana pe o carte sa-si afle istoria, limba ce o vorbesc si faptul ca rusii nu sunt eliberatorii ci asupritorii.
(1) Limba de stat a Republicii Moldova este limba moldovenească funcţionînd pe baza grafiei latine.
(2) Statul recunoaşte şi protejează dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la funcţionarea limbii ruse şi a altor limbi vorbite pe teritoriul ţării.
(3) Statul facilitează studierea limbilor de circulaţie internaţională.
(4) Modul de funcţionare a limbilor pe teritoriul Republicii Moldova se stabileşte prin lege organică.
TREBUE SA FIE ASA SCHIMBAT
Articolul 13
Limba de stat, funcţionarea celorlalte limbi
(1) Limba de stat a Republicii Moldova este limba romina funcţionînd pe baza grafiei latine.
(2) Statul recunoaşte şi protejează dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la funcţionarea şi a altor limbi vorbite pe teritoriul ţării.
(3) Statul facilitează studierea limbilor de circulaţie internaţională.
(4) Modul de funcţionare a limbilor pe teritoriul Republicii Moldova se stabileşte prin lege organică.
Cu tot respectul, macar in constitutie sa scriem "limba româna" cu "â", ce dracu, stiu ca in Moldova se foloseste "î" din "i" ca fiind corect in mijlocul cuvintelor, dar n-ati invatat la scoala ca "român", "română", "România" se scriu asa, chiar si in R. Moldova? Nu conteaza cine scrie mai sus, poate fi oricine, de la om normal cu 9 clase, pana la profesor universitar, sau presedinte de tara, oricine ar fi, provoaca un dezgust si uneori o jignire celor ce citesc, cu atat mai mult daca acestia sunt din Romania.
(1) Republica Moldova proclamă neutralitatea sa permanentă.
(2) Republica Moldova nu admite dislocarea de trupe militare ale altor state pe teritoriul său.